Prima săptămână în Tokyo a fost de-a dreptul copleșitoare, până și mersul cu trenul de una singură mi se părea înfricoșător. Mă gândeam, ce mă fac dacă mă pierd prin orașul ăsta imens? Nu aveam cartelă sim să sun pe cineva iar taxiul ieșea din discuție din cauza prețului exorbitant… Dar nici nu puteam sta numai în casă așa că am început cu pași mărunți, expolrând mai întâi zona din jurul căminului. După cum zice un proverb japonez 千里の道も一歩から senri no michi mo ippo kara – „Și o călătorie de o mie de mile începe cu un singur pas”.
Am ajuns pentru prima oară și într-un konbini, convenience store, care la noi nu sunt așa de populare dar au mare succes în Japonia, în Tokyo fiind aproape câte unul pe metru pătrat… Sau poate nici chiar așa dar am aflat că ar fi în jur de 40,000 în total în Japonia. Aș putea face o postare numai despre cât de mult iubesc konbini, dar asta poate mai încolo.
Varietatea enormă de produse de toate formele și culorile, raiul dulciurilor japoneze, matcha latte, cafea, cutii cu mâncare bento, sushi waaaa tot ce vrei. Dar nu reușeam deloc să găsesc ceea ce-mi trebuia mie atunci și anume zahăr, ceva atât de simplu… Tot uitându-mă peste tot și negăsind nimic asemănător unei pungi de zahăr, am întrebat un vânzător. Foarte drăguț dar și uimit că i-am vorbit în japoneză, angajatul a plecat de la casă și a venit să-mi arate 3 feluri de zahăr. Apoi și-a mai adus aminte de un fel care era în altă parte și s-a întors iar. A fost prima mea experiență cu amabilitatea angajaților din konbini și în general cu excelentul serviciu pentru clienți din Japonia. N-am avut parte niciodată de vreun vânzător, chelner, recepționer care să pară plictisit măcar, nu mai zic de faptul că mereu zâmbeau și erau gata să ne ajute cu orice. お客様は神様だ okyaku sama wa kami sama da sau „Clientul nostru stăpânul nostru!”
